luni, 14 martie 2011

Valorile iau nastere in timp

                Se spune ca niciodata omul nu este multumit cu ce are. Departe de a fi o lipsa a masurii, este vorba de valorile care, odata atinse, isi schimba intelesul initial, de ceva aproape intangibil, devenind un fapt normal, pentru ca alte lucruri, considerate acum valoroase, sa constituie tinta eforturilor umane. Daca in vremurile lui Stefan cel Mare idealul era un stat fara de biruri si asupriri, aceste valori au devenit in timp un fapt normal iar oamenii au inceput lupta pentru alte valori.
                Poate ca, pentru intelectualii din perioada comnunismului, Romania de azi este cea mult visata: o tara in care sa-ti poti exprima liber opiniile, sa citesti ce carti vrei si, in primul rand, sa poti gandi ce vrei fara teama permanenta ca aproapele tau este unul din multii spioni de ganduri, cuvinte si fapte. Pentru noi insa aceste valori sunt unele pe care suntem incapabile sa le apreciem la justa lor valoare. Pentru generatia tanara este imposibil sa-si inchipuie viata fara libertatile de neinchipuit din trecut, precum o calatorie in strainatate, posibilitatea de a alege din biblioteca autori precum Hitler ori Kant, posibilitatea de a asculta muzica preferata, in fine, posibilitatea de a-ti exprima liber personalitatea, gandurile si conceptiile. Daca pentru noi aceste lucruri sunt banalitati, pentru cei care au visat la ele reprezinta o mandrie sa poata spuna fraze de tipul: „Iar suntem liberi in aceasta tara”, „In aceasta tara putem sta de vorba cu prietenii nostri”, „In aceasta tara putem semna scrisori si petitii” etc.
                Daca in vremea comunismului Romanie de azi era una mult visata, acum, pusi in fata societatii existente si simtind pe pielea noastra (la propriu si la figurat) avantajele si dezavantajele oferite, ne dam seama ca si acum exista ceva mai bun. Avand exemplele de dezvoltare economica si democratica pe care ni le ofera Vestul, ca exista si posibilitatea ca gandurile noastre sa fie auzite si ascultate, gasim niste tari in care ideile sunt ascultate iar valorile umane sunt respectate, precum si oamenii, luati individual, sunt respectati cum se cuvine. Insa mai importante, dupa parerea mea, sunt tendinta de apropiere, tendinta de eliminare a granitelor economice si in primul rand culturale, dorinta ca fiecare tara sa-si vorbeasca liba, dar o singura voce sa se faca auzita, aceea a oamenilor uniti.
                Departe de a face un elogiu Vestului, nu pot sa nu admir aceste valori pe care fiecare fiinta rationala si le doreste. Inteleg, deci, privirea intrebatoare a romanului care, uitand cu desavarsire ce este si ce-si doreste cu adevarat, repeta obsedant: „Oare cand vom fi ca ei?”.
                Dar, la urma urmei, de ce ar trebui sa ne indreptam orbeste spre un miraj vestic inselator ce poate fi asemanator cu iluzia cautatorilor de aur care aflau doar despre cei imbogatiti si nimic despre cei care au murit; cautand un vis, Romania poate si ea muri, isi poate pierde seva din care i se trage viata, si anume identitatea proprie. Romania in care as vrea sa traiesc nu este o copie a vestului, nu este o forma a fetei Morgana, adica o irealitate inchipuita de cei insetati, ci este o tara bine definita, reala, cu o constiinta clara a originii proprii, a bucuriilor si suferintelor sale, cu o gandire unica asupra a ceea ce inseamna Traian si Decebal, Mihai Viteazu, 1 Decembrie 1918, Miorita, cuvantul „dor”, Eminescu.
                Romania ideala este una cu o certa individualitate, dar in care sa-mi dau seama mereu ca sunt om, sa stiu mereu ca adevaratele calitati umane sunt pretuite, ca omul nu mai este sclavul impovarat de griji al zilei de maine, ca el se poate folosi la maximum de dreptul la fericire, ca i se ofera toate sansele pentru realizarea in viata.
                Si de ce roamanii sa cumpere o piatra sub care sa scrie: Iata, asa trebuie sa fim, caci noi am putea aduna pietricele de la „Nistru pan’ la Tisa” astfel incat sa construim singuri un munte sub care sa scrie „Iata, asa suntem noi!”. Doar asa, avand aceste valori intr-un spatiu al nostru si nu intr-unul strain, vom putea si noi sa ridicam ochii si sa spunem cu mandrie „Suntem romani iar Romania este singura tara unde vrem sa traim”. Doar asa vom putea si noi sa strigam romaneste, sa spunem ce avem de spus si sa fim ascultati in acel glas al oamenilor.
                Aceasta este Romania la care viseaza un tanar al zilelor noastre, o tara cu o identitate proprie, de care sa fie mandru. Insa, odata indeplinit acest vis, care vor fi oare valorile spre care vor tinde viitorii locuitori ai acestei tari? Singurul lucru la care ma pot gandi sunt valorile Atlantidei, unde cea mai importanta comoara era cunoasterea. Odata atins nivelul maxim pe care omul si-l poate dori in domeniul organizarii sociale si al relatiilor interumane, singura ramasa deschisa este poarta cunoasterii.
                Catalin B.
                17 ani, Buzau

miercuri, 9 martie 2011

Putem spera la o schimbare

Fiecare om are visele sale, fiecare om are propriile dorinte pe care le tine ascunse sau le spune in gura mare. De multe ori aceste dorinte nu se indeplinesc deoarece depind de anumiti factori care fac acest lucru imposibil.
In Romania, toata lumea viseaza la ceva: fiecare copil vrea o anumita jucarie, fiecare parinte vrea un salariu mai putin mizer, orice pensionar doreste sa nu moara de foame – dar intervine factorul conturbator, caruia ii voi spune „Romania actuala”. Ei bine, „Romania actuala” impiedica oamenii sa obtina ceea ce in alte state fiecare cetatean are din start – si atunci copiii, somerii, mamele, pensionarii, veteranii, intr-un „cuvant” , toata floarea ofilita de necazuri a Romaniei are o singura dorinta: „o alta Romanie”.
Roman fiind, visez si eu la o Romanie in care as vrea sa traiesc, dar cum varsta jucariilor a trecut si de murit de foame nu mor, idealul meu de tara se axeaza mai mult pe schimbarea mentalitatii romanilor si a modului de trai al tuturora.
In patria mea sunt lucruri care lipsesc:”parazitii” si lucruri noi introduse de mine carora le voi spune “anticorpi” sau “vitamine”. La fel cum vitaminele ajuta corpul sa lupte impotriva microbilor, asa si “anticorpii” mei ajuta tara sa scape de parazitii ce-o sufoca de mai bine de zece ani.
Primul parazit de care trebuie scapata Romania de astazi pentru a face un pas spre idealul meu de tara este “spaga”. Avest parazit “extramultiped” a cuprins Romania extrem de repede si extrem de sigur. I-a cuprins pe toti: pe cei de la conducere, pe bogatasi, pe saraci, pe unii profesori – mai putin presa, pe alti profesori si pe nevoiasii care nu o accepta, dar au de suferit. Spaga se hraneste cu banii puturosilor si cu lenea acestora, si, cu aroganta acelor sus-pusi care sunt surzi la toate urletele din popor, in afara de “dulcele soptit” al spagii – de altfel singurul zgomot  la care sunt sesibili. Paradoxal este ca in timp  ce da sau ia spaga, fiecare sustine sus si tare ca n-ar face asa ceva nici in ruptul capului. Interesant! Oricum spaga lipseste in statul visat de mine si ar trebui administrate niste “vitamine” si Romaniei de astazi ca sa mai respire si ea…
Un alt parazit al Romaniei contemporane care nu se gaseste in patria mea de vis este si sindromul “pica para malaiata…” sau “boala asteptatului ca din nimic sa iasa avere …”: hocus pocus! Acest sindrom este foarte periculos, ataca toate paturile societatii, indeosebi saracimea, si are ca sursa de hrana in special jocurile de noroc: pariurile, salalile de bingo si jocurile interactive de bingo televizate; - de precizat este faptul ca putini sunt cei care prind “para”, iar restul raman cu gura cascata sau se revolta injurand televizorul ca s-au lasat dusi de nas. Nimic rau in show-urile bingo televizate, dar oamenii cu gandul la castig uita sa mai si lucreze, sau daca lucreaza nu incearca sa faca ceva mai profitabil, ci sa vaita asteptand marele premiu de la Teleeurobingo show. Tot asteptand si nefacand nimic, populatia se leneveste si tara se duce de rapa. Categoric acest sindrom este periculos si pentru a scapa Romania de el recomand anticorpii conceputi de mine pentru idealul meu de tara. Acestia sunt: realismul, incercarea de a face ceva in viata, munca, iar ca antidot pentru spaga recomand ca fiecare sa ajunga unde vrea doar prin forte proprii, iar sus-pusii sa faca bine sa-si indese in urechi niste “dopuri anti-mita”, dopuri care au atat proprietatea ca purtatorii lor sa nu mai dea atentie spagii, cat si proprietatea ca urechile lor sa inceapa sa le fie sensibile la tot ce este drept si corect. In tara mea de vis – atentie! Nu exista furt. De ce? Pentru ca este o tara de vis. In Romania de astazi acesta are o amploare fenomenala si ar fi o naivitate sa credem ca va disparea vreodata in totalitate. Dar, dat fiind ca statul dorit de mine se bazeaza pe anumite principii voi incerca sa povestesc cum, in conceptia mea, dintr-o tara ca aceea in care traim, unde domnesc nesiguranta, hotia, inselaciunea, foamea si violenta – toate datorate unei democratii prost intelese si lipsei responsabilitatii si moralei tuturor celor care au fost la conducere din ’90 incoace, cum dintr-o astfel de tara am reusit sa creez imaginar un loc ideal in care pacea, bunastarea, libertatea si corectitudinea se simt in largul lor.
Este visul meu, asa ca ma voi pune in postura de presedinte. Inainte de toate schimb guvernul parazitat de interes propriu asociat de mita si dezinteres pentru tara. In locul vechiului guvern voi pune unul care apara interesele tarii, imi este credincios, ma aproba in deciziile bune pe care le iau si are in urechi dopurile “anti-spaga” si un surplus de Simt al datoriei, Constiinta curata, Putere de munca si Corectitudine – toate acestea fiind de fapt vitaminele si anticorpii pe care voi incerca, si voi reusi, sa-i administrez tuturor cetatenilor.
Cu ajutorul acestui guvern ideal voi pune in aplicare proiectele cu care voi transforma Romania intr-un stat ideal. Dupa cum spuneam, furtul este un real pericol; el trebuie stopat! Intrebarea este: cum? Iata cum: cu ajutorul politiei. O noua politie, bineinteles.
Tinand cont de proverbul “Lupul isi schimba parul dar naravul ba”, nu am cautat sa schimb parul lupului cu un altul, respectiv sa schimb cadrele politiei cu altele, ci am cautat mai degraba sa-i schimb naravul – greu lucru!
Greu deoarece de cand politia se numea militia, “Aparatorii legii” in uniforme au acceptat de multe ori sa “inchida ochii”, pentru cate ceva “bagat pe sub maneca” si astfel nelegiuitii nu au putut fi prinsi; singurii puscariasi fiind doar cei care nu le-au platit tributul politistilor. In plus, in randul “chipiurilor de circulatie” se practica adunatul ciubucului din amenzi – asa, cand mai este vreo sarbatoare…
Oricum nu exista boala fara leac, asa ca le-am gasit domnilor politisti modul in care sa le administrez dozajul fortelor de ordine; in caz ca se iveste vreo neregularitate, politistului cu pricina I se va taia salariul pe jumatate de an, va fi pus la munci voluntare, va trebui sa-si satisfaca serviciul in continuare si nu I se va plati decat masa. Daca este vorba de ceva mai grav, politistul va primi inchisoare pe viata, eventual o eliberare pentru buna purtare, dupa 15-20 de ani minim.
Totodata, politia va fi mai bine dotata cu materiale si aparate corespunzatoare.
Cu o politie necorupta putem spera la oprirea infractiunilor, la disparitia organizatiilor mafiote – care iau amploare -, la o viata linistita.
Oprind coruptia in stat “banii nu se mai pierd”, ci incep sa vina acolo unde le e locul: in buget.
Bugetul daca creste inseamna ca si bunastarea tarii creste, se mareste pentru ca voi aloca fonduri tuturor institutiilor care au nevoie; fondurile fiind satisfacatoare, institutiile isi vor rezolva problemele si imaginea tarii incepe sa se schimbe, devenind un model de stat.
Pe scurt, iata cum ar arata Romania la care visez: curata, cu o sosea fara gropi si denivelari, cu atractivitatile turistice amenajate la standarde mondiale – problema rezolvata de ministrul turismului, fara jungla dintre blocurile oraselor, unde asa-zisii “baietasi de cartier” se credeau stapani – asta pana la interventia noii formule de politie, formula incoructibila, care ar opri toate nelegiurile si toti infractorii: de la hoti de buzunare, la bande de cartier, mafii tiganesti si netiganesti, criminali, stopand bataile in familie, furturile marunte si jafurile uriase, teroarea, instaurand pacea sociala si facandu-si datoria.
Intr-o astfel de Romanie nu exista aurolaci, drogati cersetori si copii ai strazii, deoarece au fost create de institutiile cu pricina, centre de recuperare si locuri de munca pentru cei care nu aveau serviciu si traiau fara un acoperis deasupra capului. Aceste centre se ocupa de cei cu probleme nefolosind violenta, ci intelegerea, compasiunea si – de ce nu? – dragostea.
In Romania mea nu ar fi o multime de legi care urmaresc conservarea mediului; natura trebuie aparata, fiind cea mai de pret nestemata lasata de Cer neamului nostru.
Totodata, se vor construi parcuri de distractie asemanatoare cu cele din Occident, implinind visele generatiilor de copii.
Ce sa va mai spun, o astfel de Romanie nu ar cunoaste saracia, ba chiar mai mult: i-ar face concurenta pana si Americii. Si nu m-as mira ca, ajuns sa traiesc in astfel de vremuri, sa vad vreun caine proaspat spalat de stapan, cu zgarda anti-purici si cu… covrigi in coada ubland tantos pe trotuar, pe langa garduri frumos vopsite si cu bacnote de 100 mii lei, atarnand printre zabrele!
Epilog:
La o adica, daca s-ar putea opri coruptia la noi, am putea-o vedea si pe asta – Nu?!?!
Ioan Flaviu P
15 ani, Sibiu

joi, 3 martie 2011

Basarabia se cere acasa

Nu stiu de ce, dar cand in aer pluteste aroma teilor in floare si norii trandafirii ca un stol de ingerasi se topesc in departarile albastre, mi se face dor de tara. Mi se face dor de muntii Bucovinei ce-au cunoscut fratii poetului-nepereche.ri
Mi se face dor de poienile umbroase, de izvoarele zdruncinate printre pietre licurind, de cerbii sfiosi cu vanturile in coarne, m-as vrea cu fratii mei in jurul unui foc pe-un varf de munte.
Imi pare ca cel mai trist rau din lume este Prutul. Cand ajunge la Cernauti, parca ar lua-o inapoi, spre munti. Ma-ntristez cand ma gandesc la Bucovina. Serile stravezii plang cu lacrimi de rasina. Inimile ferestrelor din satele singuratice se aprind in fundul vailor ca niste ochi de foc. Cat as vrea sa am acesti munti, sa am parte de freamatul brazilor, de apa, de pamant, de un colt de cer. Sa merg prin vechiul targ al Cernautilor. Sa ma opresc in fata liceului german unde a invatat Mihai Eminescu, sa privesc cu duioasa nostalgie tufele de lacramioare care rasar printre lespezile vechi, langa piatra funerara cu basorelieful profesorului Aron  Pumnul, din cimitirul central al orasului.
Nicolae Dabija scria cu sufletul ravasit: „Ma doare Bucovina ca o rana...” Ne-a fost rapita miseleste. S-a incercat  distrugerea romanismului din acest tinut instrainat, dar muntii doinesc romaneste si brazii, stand stana sub teascul durerii, ingana balada Mioritei...
Cand sub un abur de dor se lasa peste muntii Cernauti si-o lina cantare mangaie departarile albastre, imi inec durerea sufletului intr-o ruga amara. Ma vad printre calugarii cuviosi de la Putna lui Stefan cel  Mare. Zaresc printre faclii cripta domneasca si-mi reazem fruntea infierbantata de lespedea rece.
Sii, Doamne, ca noi basarabenii nu avem tara? Stii ca Moldova e ca o tara rupta? Stii ca nu mai avem iesire la mare? Tara binecuvantata, ne desparte un stramb. Te-am cunoscut mai mult din carte, ti-am admirat monumentele marete, cetatile medievale, manastirile cu dangatul tanguios al clopotelor, orasele ce poarta urme strvechi de istorie.
Basarabie furata, ce vina ai?
Rastignita prin Siberii, lipsita de dreptul de a vorbi limba romana, injosita, ignorata, parasita...
Palma de pamant isi intinde ramurile de mar inflorit spre Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Brancusi... Carpatii se aud spre seara alunecand, asternandu-se umbra pe „Masa tacetii”, pe coroana sfanta a teiului eminescian din parcul Copoului.
Ce-i Patria pentru mine? E tot ceea ce ma inconjoara, tot ce inseamna Romania (in hotarele ei de la 1918). Numai aici vom putea reconstrui vesnic mantuitoarea noastra biserica ce se numeste romantismul basarabean. Eu stiu ca Miorita s-a nascut in Vrancea, ca manastirea noastra cea mai sfanta este Putna, iar Patriarhia noastra este Patriarhia Romana, Biserica Neamului. Stiu ca orasele cu adanci traditii de civilizatie nationala, cu adevarate licee si mari universitati se numesc Iasi, Bucuresti, Cluj-Napoca, Craiova, ca marea noastra se numeste Marea Neagra, ca raul nostru cel mare este Dunarea.
Nu putem fi o cultura, o stiinta si o istorie fara Eminescu si Creanga, fara Stefan cel Mare si Sfant, fara Balcescu si Iorga, fara Enescu si Maria Tanase. Minti demente au schimbat Basarabia intr-o gara. Cine vrea coboara, cine vrea da cu piciorul in datini  si in limba. Ma infioara poemul-cantec pus pe note de Ion Aldea-Teodorovici si cantat dumnezeieste de Dida Dragan, „Reaprindeti candela”. Sentimentele de piosenie si iertare vin din marea Dragoste de tara.
Vreau sa trec raul durerii si sa parcurg  pas cu pas toate regiunile tarii: din Moldova in Oltenia, din Dobrogea in Ardeal si Maramures, sa ascult cantecele si poeziile neamului, sa-mi clatesc ochii in lumina purificatoare a departarilor, in fosnetul de matase al padurilor de argint, sa-mi pierd pasii prin Cismigiu.
As fi fericita sa-mi readuc tara acasa. Sa dispara intr-o zi sarma ghimpata si de graniceri. O palma de pamant la margini de imperii se vrea acasa. Pe partea mea de inima cresc muntii. In varf, o cruce a neamului.
Zidita in plans si rugaciune, Basarabia se cere acasa. Rechemati-o.
Daniela T
17 ani, Cornesti, jud. Ungheni, R.  Moldova