miercuri, 6 iulie 2011

Gasirea identitatii

Motto:
“ Imi place sa vad oameni grabiti.
Ei inseamna actiune.
Cel mai ciudat e ca sunt grabiti
Pentru a ajunge in lorcul in care pot sta.
Statul este problema fundamentala.
El emite legile Statului.
Legile Statului sunt bine cunoscute
De toti cetatenii invatati cu statul.
Statul inseamna odihna.”
Statul este acea factiune a oamenilor care se pot apara printr-un trecut comun si risca intr-un viitor social imprevizibil. In cazul Romaniei, acesti oameni se apara de un trecut comunist printr-un viitor pe care il spera democratic. Romania de azi e o Romanie de experiment si studiu, iar fiecare dintre noi are sentimentul sacrificiului, a nonfinalitatii. “Romania in care as vrea sa traiesc” e o intrebare pe care fiecare si-a pus-o la un moment dat. Raspunsul a fost intotdeauna relativ bun, pentru ca ideea de societate ideala exista in fiecare iar modele de state prospere sunt.
Tara noastra nu poate sa importe retele sociale, chiar daca ele au fost testate cu succes in alte parti, pentru ca noi pornim in cursa democratiei cu handicapul unei dictaturi prelungite, cu o mentalitate prea putin schimbata dupa ’89. statul a fost facut cu stangul. Ne-am hazardat in a schimba structurile sociale fara ca mai intai sa intelegem nevoia de schimbare, unde se gresise pana atunci si care era drumul pe care trebuia sa-l urmam. Am luptat pe mai multe planuri iar fiecare pas a fost facut inconstient, o rezolvare pe termen scurt a unei probleme mult prea mari, o amortizare rapida a crizelor, fara sustinerea unei strategii de durata. Popor grabit, nerabdator.
Am acceptat rand pe rand prietenii din afara, presupuse a fi dezinteresate, care ne-au transformat in piata de desfacere a produselor din import, dintr-o tara exportatoare (care poate exporta, ce-I drept, in pierdere) intr-o tara de consum. Am lasat valorile traditionale sa se piarda intr-o continua deznationalizare, alimentata de o reala colonizare culturala, promovata din afara atat prin intermediul mass-media, cat si prin intermediul deschiderii portii spre o lume care ne-a socat prin libertinism si libertate de comunicare.
Ne-am resemnat prea repede in postura de leprosul marginalizat al Europei. Ar fi timpul sa invatam sa spunem “nu”, sa stim cand e in interesul nostru sa spunem “da”, sa ne analizam inainte de toate pe noi insine si sa ne dam seama care ne sunt limitele. Greseala e omeneasca, iar noi suntem cel mai bun exemplu. Sa nu repetam greselile.
Romania in care as vrea sa traiesc este Romania care imi poate oferit securitatea identitatii, care imi poate da sentimentul apartenentei, a unei libertati protejate. O tara in care accentul se pune pe individ, ca o componenta de baza a societatii, individ pe care statul il sprijina, si nu invers. Mai simplu ar fi sa vreau o Romanie din care romanii n-ar mai dori sa emigreze. E cel mai simplu mod de determinare a conditiilor de viata intr-o tara. Daca nu merge asa, incercati sa numarati de cate ori se injura zilnic acum si sa raportati la datelor anilor ce au trecut. 1, 2, 3,…, paispe mii de milioane, + infinit de ori datoria externa.
In ’89 s-a dorit iesirea din noaptea comunismului. Acum, la mai bine de 10 ani de la revolutie, inca bajbaim prin noaptea ce a urmat unei zile de decembrie, inca dorim sa se lumineze si pentru noi. Asta vreau.
Vreau ce n-au avut parintii mei. Vreau banane, vreau sa se vanda vize la tarabe, vreau buletin de oras, vreau nu-cozi, vreau nu-soia, vreau nu-microfoane, vreau nu-securisti, vreau sa pot sa-njur de 1, 2, 3, …, paispe mii de milioane, + infinit de ori datoria externa pe cine nu trebuie, mai vreau sa nu fie nevoie. O tara nu poate supravietui (ca sa nu mai vorbim de progres) fara eeducatie si cultura.
Schimbarea in Romania nu se poate face fara educarea tinerei generatii, fara formarea unei elite tinere care sa o poata lua de la inceput. Intretinem scoli (si nu ma refer la latura financiara) mult prea dogmatice si crispate, cu o politica spirituala de supravietuire, fara resurse umane.
Scoli in care miros inca a cozi interminabile la lapte, a reumatism si a conformism educational care, intr-o reforma revolutionara, uita neschimbata o mentalitate de-a dreotul grevista. O institutie in care nu se aude decat vocea culturii “post-mortem”, unde generatia mea e mult prea obscena pentru a avea o cultura care sa o reprezinte.
Suntem intr-adevar generatia-avoton postdecembrista a carei mare problema nu va fi asigurarea zilei de maine, ci gasirea identitatii. Scopul scolii nu este sa formeze indivizi perfecti, stereotipuri, ci persoane competente, care sa poata gandi independent si sa reactioneze rational la evenimentele vietii cotidiene.
Mi-as dori sa vorbesc in romana cu turistii straini si, daca n-ar sti sa-mi spuna “Buna-ziua, Romaniam people!”, sa le arat drumul spre casa. Mi-ar placea sa merg pe stadion la Romania – Ungaria, dar nu la meci de cupa, ci amical. Mi-ar placea sa batem noi. Dar pana atunci as vrea ca statul sa ofere locuri de munca, industria sa se puna pe picioare iar in pauza meciului sa fie soare, sa se deschida terasele si sa se faca gratare.
Informatia inseamna putere, oricat de propagandist ar suna, este o realitate incontestabila, iar o tara ai carei cetateni nu sunt bine informati nu poate fi puternica. Ar trebui incurajat orice mijloc de informare si acces la cultura pentru ca, oricat de usor ar fi de condus o societate inculta, ea nu va trece niciodata de stadiul de haita. As dori ca atunci cand va fi innorat sa ploua cu ziare, cand va fi soare, cu reviste, iar cand se va insera sa culeg de pe pervaz o carte buna. Pentru mama, o telenovela.
In Romania:
-                          nu se va mai fura ca-n codru. Se va fura in codru si se va numi “miscare ecologista”;
-                          voi da in gropi din cauze ereditare si nu din alte cauze “neacoperite”;
-                          bibliotecile vor fi deschise non-stop;
-                          de asemenea non-stop vor fi inchise si boutique-urile;
-                          toate cartile lui Caragiale vor fi modificate. La inceputul fiecarei schite sau povestiri se va adauga: “A fost odata ca niciodata”;
-                          copiii dotati nu vor mai fi handicapati; copiii handicapati vor fi dotati;
-                          va aparea moneda euROleu, cu subunitatea euROdolar;
-                          oamenii vor crede; vor crede intr-un Dumnezeu; daca nu, atunci vor crede intr-o speranta;
-                          oamenii se vor increde; se vor increde in ei insisi;
-                          oamenii vor avea incredere unii in altii.
In timp ce scriu imi dau seama ca nu e nevoie de bani, ci doar de umanitate. E nevoie de comunicare. E nevoie de zgomot. In tramvaie, in autobuze, in parcuri, in cartiere, in autogari oamenii trebuie sa inceapa sa vorbeasca, sa-si cunoasca vecinii, rudele de la tara, sa pupe matusi cu proteze, e nevoie de FAMILIE. Trebuie sa iesim odata din izolarea unei stari de autoconservare. Daca am ramas in asteptarea lui Godot si n-am gasit nici un Iisus in noi, atunci ar trebui sa cautam in cel de langa noi. Ar trebui sa luam peste tot cu noi mersul biped si periuta de dinti, sa spunem mai des si mai tare ca suntem oameni, sa renuntam in a mai subfii. Pana la urma voi fi presedinte, dar pana atunci vreau sa fiu om.
Romania – primii pasi:
Un barbat si o femeie concep un copil. Ii voi spune Romania conceptionala.
Un copil se joaca in nisip. Ii voi spune Romania pe intelesul celor mici.
Un batran in coma. Ii voi spune nasterea Romaniei.
Asadar, Romania a pierdut primii pasi. E timpul sa dam drumul maimutei din noi spre copacii bananieri. Fara sa vreau repet greseli “caragialisme”. “Printipuri”.
Romania e un sentiment. Romania e cu siguranta tara unde mor latent.

Un comentariu:

  1. Scrie despre Braila si castiga 3 carti!Concursul are ca tema Braila. Castigatorul va primi un pachet cu toate cartile. Relatii daca dai click pe nume.

    RăspundețiȘtergere