Se spune ca niciodata omul nu este multumit cu ce are. Departe de a fi o lipsa a masurii, este vorba de valorile care, odata atinse, isi schimba intelesul initial, de ceva aproape intangibil, devenind un fapt normal, pentru ca alte lucruri, considerate acum valoroase, sa constituie tinta eforturilor umane. Daca in vremurile lui Stefan cel Mare idealul era un stat fara de biruri si asupriri, aceste valori au devenit in timp un fapt normal iar oamenii au inceput lupta pentru alte valori.
Poate ca, pentru intelectualii din perioada comnunismului, Romania de azi este cea mult visata: o tara in care sa-ti poti exprima liber opiniile, sa citesti ce carti vrei si, in primul rand, sa poti gandi ce vrei fara teama permanenta ca aproapele tau este unul din multii spioni de ganduri, cuvinte si fapte. Pentru noi insa aceste valori sunt unele pe care suntem incapabile sa le apreciem la justa lor valoare. Pentru generatia tanara este imposibil sa-si inchipuie viata fara libertatile de neinchipuit din trecut, precum o calatorie in strainatate, posibilitatea de a alege din biblioteca autori precum Hitler ori Kant, posibilitatea de a asculta muzica preferata, in fine, posibilitatea de a-ti exprima liber personalitatea, gandurile si conceptiile. Daca pentru noi aceste lucruri sunt banalitati, pentru cei care au visat la ele reprezinta o mandrie sa poata spuna fraze de tipul: „Iar suntem liberi in aceasta tara”, „In aceasta tara putem sta de vorba cu prietenii nostri”, „In aceasta tara putem semna scrisori si petitii” etc.
Daca in vremea comunismului Romanie de azi era una mult visata, acum, pusi in fata societatii existente si simtind pe pielea noastra (la propriu si la figurat) avantajele si dezavantajele oferite, ne dam seama ca si acum exista ceva mai bun. Avand exemplele de dezvoltare economica si democratica pe care ni le ofera Vestul, ca exista si posibilitatea ca gandurile noastre sa fie auzite si ascultate, gasim niste tari in care ideile sunt ascultate iar valorile umane sunt respectate, precum si oamenii, luati individual, sunt respectati cum se cuvine. Insa mai importante, dupa parerea mea, sunt tendinta de apropiere, tendinta de eliminare a granitelor economice si in primul rand culturale, dorinta ca fiecare tara sa-si vorbeasca liba, dar o singura voce sa se faca auzita, aceea a oamenilor uniti.
Departe de a face un elogiu Vestului, nu pot sa nu admir aceste valori pe care fiecare fiinta rationala si le doreste. Inteleg, deci, privirea intrebatoare a romanului care, uitand cu desavarsire ce este si ce-si doreste cu adevarat, repeta obsedant: „Oare cand vom fi ca ei?”.
Dar, la urma urmei, de ce ar trebui sa ne indreptam orbeste spre un miraj vestic inselator ce poate fi asemanator cu iluzia cautatorilor de aur care aflau doar despre cei imbogatiti si nimic despre cei care au murit; cautand un vis, Romania poate si ea muri, isi poate pierde seva din care i se trage viata, si anume identitatea proprie. Romania in care as vrea sa traiesc nu este o copie a vestului, nu este o forma a fetei Morgana, adica o irealitate inchipuita de cei insetati, ci este o tara bine definita, reala, cu o constiinta clara a originii proprii, a bucuriilor si suferintelor sale, cu o gandire unica asupra a ceea ce inseamna Traian si Decebal, Mihai Viteazu, 1 Decembrie 1918, Miorita, cuvantul „dor”, Eminescu.
Romania ideala este una cu o certa individualitate, dar in care sa-mi dau seama mereu ca sunt om, sa stiu mereu ca adevaratele calitati umane sunt pretuite, ca omul nu mai este sclavul impovarat de griji al zilei de maine, ca el se poate folosi la maximum de dreptul la fericire, ca i se ofera toate sansele pentru realizarea in viata.
Si de ce roamanii sa cumpere o piatra sub care sa scrie: Iata, asa trebuie sa fim, caci noi am putea aduna pietricele de la „Nistru pan’ la Tisa” astfel incat sa construim singuri un munte sub care sa scrie „Iata, asa suntem noi!”. Doar asa, avand aceste valori intr-un spatiu al nostru si nu intr-unul strain, vom putea si noi sa ridicam ochii si sa spunem cu mandrie „Suntem romani iar Romania este singura tara unde vrem sa traim”. Doar asa vom putea si noi sa strigam romaneste, sa spunem ce avem de spus si sa fim ascultati in acel glas al oamenilor.
Aceasta este Romania la care viseaza un tanar al zilelor noastre, o tara cu o identitate proprie, de care sa fie mandru. Insa, odata indeplinit acest vis, care vor fi oare valorile spre care vor tinde viitorii locuitori ai acestei tari? Singurul lucru la care ma pot gandi sunt valorile Atlantidei, unde cea mai importanta comoara era cunoasterea. Odata atins nivelul maxim pe care omul si-l poate dori in domeniul organizarii sociale si al relatiilor interumane, singura ramasa deschisa este poarta cunoasterii.
Catalin B.
17 ani, Buzau
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu